Marea Britanie transmite că va ieși din UE la 31 octombrie în pofida scrisorii trimise de Johnson / UE va decide dacă va permite amânarea Brexit după ce acordul va fi dezbătut în Parlamentul britanic

Marea Britanie transmite că va ieși din UE la 31 octombrie în pofida scrisorii trimise de Johnson / UE va decide dacă va permite amânarea Brexit după ce acordul va fi dezbătut în Parlamentul britanic
Publicat: 20/10/2019, 17:42

„Vom ieși din UE până la data de 31 octombrie. Avem toate mijloacele și abilitatea de a face acest lucru”, a declarat Michael Gove, ministrul britanic responsabil de coordonarea unui Brexit fără acord.

„Această scrisoare a fost trimisă pentru că așa ne-a cerut Parlamentul, însă Parlamentul nu poate schimba voința premierului, Parlamentul nu poate schimba politica Guvernului, sau determinarea”, a adăugat acesta.

Donald Tusk, președintele în funcție al Consiliului European, a informat că Boris Johnson a trimis o scrisoare formală prin care solicită amânarea retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Ulterior, Boris Johnson a trimis încă două scrisori președintelui Consiliului European.

În cea de a doua scrisoare, acesta explica faptul că Guvernul lui se supune legii, iar în cea de a treia transmite că nu își dorește, de fapt, o amânare pentru Brexit.

„Încă de când am ajuns premier am făcut clară poziția Guvernului, că încă o amânare ar afecta interesele Marii Britanii și pe cele ale partenerilor noștri europeni”, a scris Boris Johnson în cea de a treia scrisoare.

Camera Comunelor a aprobat sâmbătă un amendament introdus de parlamentarii Oliver Letwin (independent) și Hilary Benn (laburist) care prevede ca decizia finală a Camerei Comunelor privind Acordul Brexit să fie luată abia după adoptarea legislației definitive prevăzută de acest tratat. Adoptarea legislației asociate Acordului Brexit va dura cel puțin câteva luni.

UE va decide dacă va permite amânarea Brexit după ce acordul va fi dezbătut în Parlamentul britanic

Uniunea Europeană va lua o decizie privind amânarea ieșirii Marii Britanii din Blocul comunitar după ce acordul pentru Brexit va fi dezbătut în Parlamentul de la Londra, relatează site-ul cotidianului The Guardian.

Ambasadorii statelor membre UE au convenit că acordul de retragere trebuie trimis luni Parlamentului European.

Parlamentul European ar putea vota asupra acordului joi, cu condiția ca membrii Camerei Comunelor din Legislativul britanic să își dea acordul asupra sa până atunci.

Negociatorul Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, a declarat că procesul de ratificare se desfășoară „în mod obișnuit”.

Președintele în funcție al Consiliului European, Donald Tusk, urmează să se consulte cu liderii statelor membre și cu guvernele acestora pentru a lua o decizie privind amânarea Brexit.

Ambasadorii țărilor din Blocul comunitar nu au purtat duminică discuții cu privire la această problemă.

Nigel Farage susține că amânarea Brexit este o opțiune mai bună decât acordul lui Boris Johnson

Liderul Partidului Brexit, Nigel Farage, a declarat că amânarea ieșirii Marii Britanii din UE și organizarea alegerilor naționale sunt mai opțiuni mai bune decât acceptarea acordului negociat de premierul Boris Johnson, relatează site-ul agenției Reuters.

„Vreau să ieșim la 31 octombrie, dar avertizez pe toată lumea că dacă acest acord va fi aprobat nu se va schimba nimic și sunt de părere că mai bine avem o amânare scurtă și alegeri anticipate în cadrul cărora am putea rezolva această problemă”, a declarat Farage.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un stâlp de fier din India stă expus la ploi, vânt și umezeală de 1600...
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
FOTO. Celebrul milionar din fotbal e primul bărbat din viața ei! Cum arată tânăra
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă Iskander...
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO...
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Accident teribil la Brașov, între Voila și Făgăraș! Un șofer a murit pe loc după...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Mărturia şocantă a lui Stormy Daniels în procesul împotriva lui Trump nu schimbă opiniile susţinătorilor...
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Statul plăteşte câte 15.000 de lei. Românii ce vor primi cele 2 vouchere. E urgent
Ce studii are Simona Halep. De ce a avut probleme cu BAC-ul
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică....
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Novak Djokovic, lovit cu o sticlă în cap după victoria de la Roma. Tenismenul s-a...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Femeile care vor să rămână însărcinate ar trebui să renunțe la vaping, arată un studiu